Aroganţa dreptului de autor
Am rămas năucit de prostia, ipocrizia sau aroganţa celor care îşi câştigă existenţa prin deja faimoasele „drepturi de autor”. Generalizez, sigur, dar cu mici excepţii (de ex Sorin Ioniţă pe EVZ) cam toţi jurnaliştii se plâng. Spun jurnalişti, pentru că ei sunt cei pe care îi auzim. Cu mare probabilitate putem include aici şi artişti, scriitori, poeţi, ce mai, crema naţiunii, ba mai mult, crème de la crème. Matematicienii probabil că nu fac parte din acest grup select. Nu de alta, dar ei măcar ştiu să calculeze, deci la ei prostia nu ar fi valabilă. Sigur, ipocrizia sau aroganţa ar putea. Să vă spun şi de ce. Prostia. Argumentul cel mai des folosit este că săracii oameni, având contracte în mai multe locuri, adică două, trei sau şapte, vor plăti CAS de două, trei sau şapte ori. Dacă luăm o medie de 100 de EUR per contract, la şapte asemenea contracte săracii autori, jurnalişti şi ce-or mai fi plătesc de şapte ori CAS. Adică aproximativ 30% din primul contract, 30% din al doilea, 30 % din al şaptelea. Dacă le aduni ai 210% din venituri. Asta după logica lor. Pentru că ce nu spun ei este că şi venitul se înmulţeşte de şapte ori. Adică vor avea un venit de 700% faţă de 100% în cazul unui singur contract. Şi un calcul elementar, my dear Watson poate demonstra că cei 210% din cei 70% reprezintă exact 30% din total venituri. Adică este echivalent cu exemplul în care ar avea un singur contract de 700 EUR la care ar plăti 30% CAS. QED. Prostia poate fi o explicaţie pentru cei care nu prea le au cu cifrele. Dar pentru cei care, ca şi CTP de ex, posedă anumite cunoştinţe elementare de matematică nu mai poate fi vorba decât de ipocrizie şi aroganţă. Pentru că ei mă desconsideră pe mine, cel care lucrez în producţie. Şi pe cel care lucrează în sănătate. Şi pe cel din proiectare. Şi pe ospătari. Şi pe tot restul lumii. Pentru că dacă mie nu îmi ajung banii şi mai iau un al doilea job, voi fi impozitat şi pe acela, voi plăti CAS şi după acela. Dar ce fac eu este inferior faţă de ce fac ei. Ei sunt mult mai superiori decât noi. A beneficia de drepturi de autor nu e acelaşi lucru cu a servi la bar după serviciul de 8 ore. Sau de a face proiectare de acasă. Sau de a lucra şi la un cabinet privat după orele de la spital. Noi, inferiorii să plătim de toate, ei, superiorii au „drepturi de autor”. Că e mai important să fii jurnalist decât muncitor la fabrica de şuruburi. Sau proiectant. Sau inginer. Sau doctor. Interesant ce mult i-a deranjat sloganul acela electoral Ei cu ei, noi cu voi. L-au modificat repede, ei cu ei, noi cu noi. Asta când aplicau sloganul la politicieni. Interesant cum este valabil şi în cazul jurnaliştilor. În asta constă ipocrizia lor. Iar aroganţa? Ce pot să le spun? Doar atât: Domnule CTP, stimaţi (tot mai puţin) jurnalişti, artişti, etc, cei care consideraţi că sunteţi deasupra noastră, a celor care vă privim „admirativ”, îmi pare rău să fiu eu acela care trebuie să vă spun că nu sunteţi cu nimic mai bun decât mine sau vecinul sau farmacistul. Oricum, discuţia aceasta este pur intelectuală pentru că micuţul Breloc s-a speriat de gura mare a jurnaliştilor şi astfel statul le acordă în continuare o anumită imunitate fiscală. Că doar politicienii au nevoie de jurnalişti. Cineva trebuie să-i lingă în …
Attila Andrasy
12/01/2010
Rate this article
Ştii ce vor spune toate aceste "minţi luminate" de blog entry-ul tău, nu? Că eşti inginer şi nu înţelegi nimic din creaţie, nimic din ceea ce reprezintă ei pentru noi, ceilalţi. Ei pentru ei?