Chucky şi Brelocul Prostănacului
În sfărşit s-a explicat aparenta lipsă a lui Chucky din viaţa politică. Omul a gândit o strategie. Şi i-a ieşit. A reuşit să facă ceea ce nu a reuşit prea multă lume înaintea lui: să-şi îmbunătăţească imaginea în dauna lui Băse. A reuşit să dea jos guvernul Breloc a lui Băse. Cu largul concurs al Prostănacului. Care a fost pus în situaţie de şah de către Chucky. Let me explain: în momentul în care a ieşit de la guvernare PSD s-a dus în opoziţie. Până acum e clar. Au greşit (Prostănacul nu degeaba e prostănac) fiindcă ar fi trebuit ca imediat (în aceeaşi zi dacă se putea) să depună ei moţiune de cenzură. N-au făcut-o (că doar Prostănacul nu degeaba e prostănac). Au făcut-o Chucky&Co. Şi astfel, Prostănacul avea de ales între a pierde imagine fiindcă moţiunea nu trece şi el personal o ia de la Băse din nou sau între a pierde imagine în favoarea lui Chucky fiindcă moţiunea trece şi era moţiunea lui Chucky. În asta a constat frumuseţea mişcării PNL. În cazul în care nu trecea moţiunea, oricum toată lumea dădea vina pe Prostănac, că doar era clar că fără ei nu putea trece o moţiune, Chucky nu pierdea nimic. Moţiunea lui Chucky a trecut, astfel a luat multe puncte de la Prostănac. Dar aşa e oare? Pentru-că ce am văzut eu, liberal din convingere? Că 322 e din nou împreună. Şi Băse nu va aştepta prea mult înainte să o spună. În ultimele nouă luni PNL a reuşit să se distanţeze de PSD, lumea a mai uitat cât de cât alianţa PNL-PSD de pe vremea lui Tăriceanu. Ca acum, pe lângă moţiune să vorbim şi de un guvern susţinut de PNL şi PSD. Din punctul meu de vedere pierderea de pe urma acestei coaliţii este mai mare decât câştigul de pe urma moţiunii. L-a cam luat avântul pe Chucky. Ar fi trebuit să negocieze varianta Klaus Johannis în primul rând cu Băse şi trebuia să obţină sprijinul PDL nu al PSD. Atunci ar fi câştigat mult, foarte mult în imagine. Aşa, una caldă, una rece. În final nu ştiu dacă e mai cald sau mai rece decât înainte. Probabil că diferenţa e neglijabilă. Şi în final cine va ieşi câştigător din această luptă? Cred că Băse încă nu şi-a spus ultimul cuvânt. Mingea e la el. Şi el e periculos şi când doar stă la margine.
Attila Andrasy
14/10/2009
Rate this article

