Mai mic sau egal cu zero

Nu se mai poate cu Prostănacul. Acum, după ce a pierdut până şi la voturile nule vrea raport criminalistic asupra buletinelor de vot. Care ştampilă a fost prima? Şi vrem şi amprente, dacă sunt mai mult de trei seturi atunci nu e valabil votul. Şi dacă ştampila nu e aliniată perfect sau dacă ştampila este aplicată la unghi de rotaţie mai mare de π/2 radiani, atunci Băse a furat. Şi el, doar el este adevăratul …. Nimeni, absolut nimeni din PSD nu mai vrea să aibă de-a face cu el în acest moment. Până şi Dragnea, care a numit „Victoria Adevărului” decizia CC de a reverifica voturile nule, nici măcar acesta nu mai apare pe lângă Prostănac, şi-a dat şi el seama de penibilul situaţiei. L-au scos pe Duvăz de la naftalină, cred că acesta nu ştie ce i se întâmplă. Şi, by the way, revenind la filmuleţul cu sexul oral, spuneam că eu nu cred că e Prostănacul în filmuleţ, pentru că nu l-am crezut în stare. Am greşit, probabil că el e în filmuleţ. Îl găsiţi pe net, e filmuleţul cu Ana Birchall (sau, să fim corecţi, se presupune că e Ana Birchall). În acelaşi timp am avut dreptate cu altceva: chiar nu e în stare, săraca Birchall (sau cine o fi) se chinuie, dar tot degeaba.

Attila Andrasy

14/12/2009


Rate this article





Comments:

  • Comment by Diana Mihoc on 18/12/2009 04:26

    Şi eu cred că e Prostănacul în filmuleţul cu pricina. Nu ştia amărâtul de el ce-i lipseşte, acum vede tot poporul, în caz că nu era clar. Dar a mai luat un filmuleţ în plină figură, şi acesta tot cu Ana Birchall. Ceva e cu femeia asta, prea e peste tot. Vorbesc de filmuleţul cu şpaga aceea jenantă, cu şpaga de mic funcţionar, de mic borfaş, de mic afacerist, de mic şef de partid mare. De mai mic sau egal cu zero, după cum spuneai. Sunt pentru prima dată (şi sper pentru ultima dată) de acord cu Vanghelie: dacă ar fi luat 5 milioane de Euro ar fi fost ceva, aşa... Prostănacul e jalnic şi atunci când ia şpagă.


Just another name